Mergi la conţinutul principal
Navigare principală
Despre proiect
Povești
Jurnal
Implică-te
Persoană fizică
Persoană juridică
Contact
Donează
casa
Un copil plecat la Ceruri, frate a 10 copii de nota 10!
Povești cu mulți copii
23 Decembrie 2020
Tatăl copiilor, Mihai, este cioban și n-are deloc școală. Mama, Cristina, are opt clase. Asta nu i-a împiedicat niciodată pe părinți să pună educația pe primul plan și să-și încurajeze copiii să învețe, să descopere lumea, să-și deschidă aripile spre un viitor mai bun.
Sfântul Stelian a binecuvântat casa familiei Baciu
Jurnal
27 Noiembrie 2020
Joi, 26 noiembrie, în ziua Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, casa familiei Baciu a fost sfințită și binecuvântată. Acest eveniment a marcat finalizarea lucrărilor propuse în cadrul proiectului „Dar pentru copii”.
Casa familiei Pătrașcu a fost sfințită
Jurnal
25 Noiembrie 2020
Radu, Andreea și cei zece copii ai lor s-au bucurat marți, 24 noiembrie 2020, de binecuvântarea casei lor. Acest pas a încununat eforturile de finalizare a casei în care locuiesc, în cadrul proiectului „Dar pentru copii”, desfășurat de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Lucrările la casa familiei Pătrașcu se apropie de final
Jurnal
18 Septembrie 2020
Alin - fratele din cer
Jurnal
15 Iulie 2020
Alin, cel de-al cincilea copil al familiei Baciu a plecat la doar 15 ani să-și vegheze familia din Cer. Cu toate acestea el este mereu prezent în inimile fraților și a părinților săi.
Povestea casei familiei Baciu
Jurnal
9 Iulie 2020
Casa familiei Baciu are un acoperiș nou
Jurnal
8 Iulie 2020
Casa familiei Baciu are acum un acoperiș nou. Pentru că prin intermediul site-ului www.darpentrucopii.ro au fost strânse fondurile necesare, în ultima săptămână au fost cumpărate și transportate materialele, iar domnul Constantin, tatăl famiei a ridicat acoperișul nou. Pentru acest pas au fost strânși 20.200 de lei. Această lucrare are loc după ce, în luna mai, casa a fost extinsă cu o bucătărie și o baie.
Constantin – tatăl care muncește în fiecare zi de la 4.30 pentru viitorul copiilor lui!
Jurnal
25 Februarie 2020
Domnul Constantin nu așteaptă de la nimeni nimic. Muncește. În fiecare zi de la 4.15. Pentru copii. Singurul regret este faptul că nu e acasă și Ionuț-Alin, fiul care, în urmă cu cinci ani, s-a dus în Ceruri în urma unui tragic accident.
(Video) Însemnările unui copil dintr-o Românie pe care nu o cunoaștem
Povești cu mulți copii
2 Octombrie 2019
Iulian, un copil pe care nimeni nu l-a întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare. Dar pentru copii – un proiect al departamentului Pro Vita, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Abonează-te la casa
Site dezvoltat de
DOXOLOGIA MEDIA
, Arhiepiscopia Iașilor | ©
darpentrucopii.ro